Cramele Halewood, cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din România şi unul dintre cei mai importanţi producători de vinuri liniştite şi spumante de calitate superioară din România, anunţă deschiderea unui nou magazin. „The Winery Outlet” este cel de-al 3-lea magazin după cele deschise la Pivnitele Rhein Azuga şi în Ploieşti. Localizat pe DN 1 (km 103) în Breaza - Cartierul Nistoreşti, „The Winery Outlet” a fost conceput cu scopul de a veni în sprijinul celor care îşi petrec weekend-ul sau vacanţa pe Valea Prahovei şi sunt în căutarea unui vin de calitate. „Întotdeauna am căutat să fim aproape de clienţii noştri. Şi am fost acolo unde ei au avut nevoie de noi. The Winery Outlet face parte din planul nostru de extindere al magazinelor proprii, dupa succesul obţinut cu primele 2 magazine deschise în Azuga şi Ploiesti. Ne dorim să fim acolo unde oamenii îşi petrec vacanţa sau acolo unde ei se relaxează şi o pot face în compania unui vin adevărat şi de calitate”, a declarat Dan Muntean Director General Cramele Halewood.
0 Responses So Far:
Trimiteți un comentariu