Nimic nu iti mai sta de-acum in
cale in alegerea decorului care sa te inspire si sa-ti apropie fericirea,
oferindu-ti un univers al culorilor si al optimismului. Decorurile artistice
din faianta pictata in format mare prezentate de Cameleonia reprezinta o noutate absoluta
in designul interior din Romania.
Pentru a ne contura universul
care ne reprezinta, putem porni de la o imagine care ne fascineaza si pe care
dorim sa o vedem in casa, pe terasa sau in piscina. Dupa realizarea picturii de
catre maestri artizani spanioli, ce folosesc tehnici vechi de peste 500 de ani,
placile de faianta sunt introduse in cuptor, crescand treptat temperatura pana
la 1000 de grade Celsius, pe o perioada de 24 ore. Temperatura ridicata permite
fixarea culorilor, astfel incat faianta poate fi spalata si curatata atunci
cand este montata, fara riscuri de decolorare. Tehnica de montaj este aceeasi ca
la faianta obisnuita, numai ca fiind realizata manual, fiecare tusa de pensula
este unica. Existand variatii de temperatura in ciclurile de coacere, culorile
faiantei imbratiseaza nuante usor diferite, acesta fiind unul dintre motivele
ce le ofera caracterul unic si amprenta handmade. Astfel, acelasi decor pictat
de doua ori de acelasi pictor poate avea mici diferente in tabloul final. Aceasta
solutie decorativa ne ofera posibilitati nelimitate, deoarece singura bariera
este aceea impusa de imaginatia noastra.

0 Responses So Far:
Trimiteți un comentariu